Activități duhovnicești și sfințire de capelă la Penitenciarul Timișoara
În perioada 18-22 septembrie, Penitenciarul Timișoara a fost gazda întâlnirii de lucru a Grupului Regional Vest a preoților capelani de penitenciare. În aceste zile au fost oficiate sfinte slujbe, au avut loc discuții și vizite în secțiile aparținătoare Penitenciarului Timișoara și a fost evaluată activitatea social-filantropică desfășurată în acest an de preoții care deservesc sistemul de penitenciare din România.
Bucuria a fost sporită de faptul că din această săptămână, persoanele private de libertate de la Secția exterioară Buziaș a Penitenciarului Timișoara au o capelă nouă unde pot să se roage, să se reculeagă. Capela a fost amenajată prin strădania părintelui Florin Avram, cu contribuția personalului angajat și a unor donatori.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfințit capela cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, împreună cu un sobor de preoți format din părintele consilier eparhial Cristian Pavel, părintele consilier eparhial Timotei Anișorac, părintele Cristian Antonescu, reprezentantul Administrației Naționale a Penitenciarelor, preoții capelani de la penitenciarele din regiune: pr. Florin Avram - Timișoara, pr. Vlad Oneț - Arad, pr. Alexandru Fleșer - Deva, preotul militar Andrei Chiriluc de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” și preotul militar de la Inspectoratul de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș, în prezența personalului angajat al unității și a persoanelor private de libertate.
La eveniment au participat și membri ai Asociaţiei Bărbaților Creștini, care susțin activitatea de asistență religioasă în penitenciare, cu scopul de a facilita educația și reintegrarea în societate după încheierea perioadei de detenție.
Cu acest prilej, directorul Penitenciarului Timișoara, comisar de poliție penitenciară Liviu Marica și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan au semnat protocolul de colaborare, în vederea demarării lucrărilor de construire a unei biserici la secția exterioară a penitenciarului.
Directorul Penitenciarului Timișoara a apreciat activitatea susținută de capelanul instituției, preotul Florin Avram, care prin programul duhovnicesc încearcă să transmită celor custodiați învățătura Bisericii despre iertare și convertire de la păcat la virtute.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Mitropolit Ioan, care a subliniat importanța zidirii unei biserici într-un loc unde se depune efort pentru reabilitarea și îndrumarea sufletească a celor care au greșit.
Un grup coral alcătuit din persoane private de libertate, custodiate de Penitenciarul Timișoara, a oferit răspunsurile liturgice și a susținut un recital de pricesne.