Activităţi educative la Centrul pentru copii „Aripi de lumină“ din Craiova

Un articol de: Gabriela Popescu - 02 Decembrie 2012

Centrul pentru copii "Aripi de lumină" al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, desfăşoară în această perioadă o serie de activităţi educative, în cadrul unui parteneriat cu Colegiul Naţional "Gheorghe Chiţu" din Craiova. Cei mici vor merge zilele următoare la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" pentru a viziona mai multe filme pentru copii. "Am participat la această activitate împreună cu elevii clasei a III-a de la Şcoala Nr. 3. Grupul de copii a participat cu bucurie şi entuziasm la punerea în scenă a basmului "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", unde micuţii au avut ocazia să experimenteze empatia în relaţie cu rolurile personajelor, imaginaţia, creativitatea şi colaborarea în grup", a precizat Alexandra Toma, pedagog la Centrul pentru copii "Aripi de lumină".