Activităţi educative pentru preşcolarii din Balş
Preşcolarii de la Grădiniţa nr. 1 din Balş, judeţul Olt, au participat săptămâna trecută la mai multe evenimente educative pregătite pentru Postul Sfintelor Păresimi. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale din zonă, cei mici au reînviat pentru câteva ore viaţa satului, în cadrul proiectului „Educaţie pentru credinţă. Credinţă în educaţie”, derulat în tot judeţul de către echipa elevilor de la Liceul „Mihai Viteazul” din Caracal pentru Concursul naţional „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”. Aşezând în tolbă poveşti, cântece, strigături, jocuri, obiceiuri şi îndeletniciri de iarnă spre primăvară, fetele au confecţionat diverse obiecte, sub supravegherea doamnei, iar băieţii au curăţat porumb. „Lucrul cu preşcolarii este o jertfă. Învăţându-i pe cei mici, ne întoarcem acasă, fiecare în satul din care provine, şi astfel, suntem recunoscători pentru ce am primit de la bunicile noastre. De aici şi frumuseţea sau vechimea costumelor, care vor deveni peste ani amintiri cu gând de copilărie şi în acest fel micuţii de acum îi vor învăţa despre tradiţii şi obiceiurile noastre şi pe alţii. Tradiţia merge mai departe prin caracterul ei peren şi ne însoţeşte încă şi în aceste timpuri ale noastre. De aceea, le mulţumesc tuturor şi nu puţini - colege, părinţi, bunici, voluntari şi prieteni - care mi-au fost alături pentru a reface un colţ al copilăriei noastre şi un decor pentru o lecţie de suflet şi pentru suflete”, ne-a spus doamna Mirela Bîra, cadru didactic implicat în organizarea evenimentului. La finalul serii, cei prezenţi s-au ospătat, ca la şezătoarea tradiţională, cu boabe fierte, gogoşi, bradoşi munteneşti şi mucenici. În municipiul Caracal, elevii voluntari implicaţi în proiect au mers la Capela „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, aflată în incinta unităţii militare 01256, pentru a discuta cu părintele capelan despre „Cum se poate lupta pentru păstrarea identităţii şi demnităţii creştine”.