Activităţi educative şi social-filantropice în judeţul Argeş
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a ales luni, 25 aprilie, parohia care va reprezenta eparhia la Concursul naţional „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”, organizat de Patriarhia Română în data de 21 mai: Biserica Mărcuş, Protopopiatul Câmpulung Muscel, informează Biroul de presă al eparhiei. Evenimentul a avut loc în Paraclisul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din cadrul Centrului eparhial, fiind prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, copii, preoți și profesori de religie. Dintre cele 18 proiecte organizate de grupurile catehetice din cele șase protoierii, comisia de jurizare a desemnat câştigător grupul catehetic al Parohiei Mărcuş, Protopopiatul Câmpulung Muscel. Locul 2 i-a revenit grupului catehetic al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni, iar locul 3 grupului catehetic al Parohiei Găvana III din municipiul Pitești. Celorlalţi participanţi, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului le-a oferit diplome de participare şi daruri.
În această perioadă, parohiile argeşene au continuat activităţile social-filantropice. Astfel, copii de la Complexul de servicii pentru copilul în dificultate din Rucăr au primit daruri, constând în articole vestimentare şi dulciuri, din partea Parohiei Rucărul de Jos, reprezentată de pr. Ion Sebastian Arsulescu. De asemenea, parohiile Ciocăneşti, Radu Negru, Drăghiceşti, Turculeşti şi Gorganu de Jos, din Protoieria Topoloveni, au dăruit luni, 25 aprilie, pachete cu alimente persoanelor aflate în dificultate. Potrivit Biroului de presă al eparhiei, a fost acordată o atenţie specială familiilor fără posibilităţi financiare sau reduse, persoanelor cu probleme foarte grave de sănătate, dar şi persoanelor în vârstă fără familie şi copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar.