Activităţi filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului
Activităţile de catehizare şi ajutorare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului au continuat în acest început de an cu acțiunea social-filantropică inițiată de către pr. Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului. Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea, prin intermediul căreia au fost dăruite haine și alimente, donate de către enoriași, familiilor de rromi din municipiul Râmnicu-Vâlcea, orașul Ocnele Mari și localitatea Ionești. La această acțiune a participat și liderul județean al rromilor, domnul Alexandru Diamant.