Activităţi filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului
În postul Naşterii Domnului, membrele Asociaţiei „Liga Femeilor Creştin Ortodoxe” (LFCOR) din Râmnicu Vâlcea au început pregătirile pentru primirea marelui praznic. În acest sens vor fi pregătite mai multe pachete cu alimente pentru persoanele nevoiaşe din eparhie. Iniţiativa membrelor LFCOR a fost prefaţată de întâlnirea lunară care a avut loc la începutul acestei săptămâni. Cu această ocazie, doamna Iuliana Mateescu, preşedinta Asociaţiei Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor Româneşti, invitată de onoare, a prezentat filmul-portret „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia”, închinat Doamnei Maria Brâncoveanu. În cadrul activităţii a fost organizată o tombolă cu premii şi produse alimentare realizate în gospodărie. Fondurile strânse, împreună cu alimentele, vor fi donate semenilor aflaţi în suferinţă. (Arhid. Ioniţă Apostolache)