Activităţi filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 19 Martie 2018

Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a ajutat săptămâna aceasta mai multe familii fără posibilități financiare din comunitatea de romi Băbeni. Credincioşii au primit pachete cu haine, jucării, alimente și obiecte de igienă corporală. „Trăind într-o societate secularizată, care prin manifestările sale tinde a deforma sufletele, trebuie să luăm aminte la Mântuitorul Hristos, Dumnezeul milei, al dragostei și al iubirii de oameni, Care ne îndeamnă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Prin acțiunile social-filantropice întreprinse de dreptmăritoarea Biserică a lui Hristos nu facem decât să împlinim îndemnul Mântuitorului de a mărturisi zilnic dragostea noastră, dragoste ce desăvârșește viața creștinului când este împletită de nădejde și credință tare...”, ne-a declarat arhid. Codruț-Dumitru Scurtu, consilierul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Tot sub coordonarea Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost duse daruri pentru credincioşii săraci din Parohia Dianu din Protoieria Horezu, comuna Stroești.

Activitatea s-a desfăşurat săptămâna aceasta, în cadrul proiectului social „Mânca-vor săracii”. Cu acest prilej, pr. Ion Alin Marin şi-a propus să ofere alimente și hrană caldă persoanelor în vârstă aflate în situații de risc social. „Migrația tinerilor spre orașe și plecarea în străinătate au dus la îmbătrânirea satelor, astfel încât mulți dintre locuitori, rămași singuri, se confruntă cu numeroase lipsuri. Sunt bătrâni pe care nu-i mai vizitează nimeni, nu mai au sprijin la treburile gospodărești, nu sunt ajutați atunci când sunt bolnavi și neputincioși. Pentru aceștia noi reprezentăm nu doar sprijin bătrânețelor lor, ci trăim sentimentul de a face parte din familiile lor”, spune părintele.