Activități filantropice și educaționale în Eparhia Argeșului și Muscelului

Data: 03 August 2023

Săptămâna trecută s-a des­fă­șurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. 9 pastoral: Bădiceni, Bunești I, Bunești II, Zăr­nești I, Zărnești II, Mălureni, Bohari, Toplița, Mălureni, Domnești de Sus și Dom­nești de Jos, județul Argeș, au dăruit alimente pentru cei cu venituri modeste.

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. 

De asemenea, Parohia „Înălța­rea Domnului” din Curtea de Argeș a fost alături de câteva familii cu venituri modeste, cărora le-a oferit hrană caldă.

Sectorul învățământ și activi­tăți cu tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului desfă­șoa­ră la Parohia Lunca Corbului, Protoieria Costești, în fiecare zi de luni, pe toată perioada vacan­ței de vară, pregătire gratuită la disciplina matematică pentru elevii interesaţi să-şi îmbunătăţească activitatea şcolară sau chiar să obţină performanţe notabile, cu sprijinul profesoarei de matematică Radu Cristina Maria Crăcană.

În urma apelului făcut de către părintele protoiereu Stelian Stan de la Protopopiatul Topoloveni, parohiile Călinești Vale, Priboienii de Jos, Gorganu de Jos, Turculești și Drăghicești au oferit importante ajutoare financiare unei familii cu 5 copii, cu care și-au putut achizi­ționa materiale de construcție pentru o nouă casă.