Activităţi în cadrul Şcolii de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova organizează, şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, cu o durată a activităților de 2 săptămâni/an, timp de 3 ani, în vederea facilitării tranziției de la ciclul liceal la cel universitar pentru 78 de elevi de liceu, în special din clasele terminale. Activitățile se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și cu concursul a 10 licee/colegii partenere din cele toate cele 5 județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia. Sunt implicate următoarele instituții de învățământ: Liceul de Arte „Marin Sorescu” și Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, Craiova (jud. Dolj); Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Liceul Teologic, Târgu Jiu (jud. Gorj); Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” și Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți); Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”, Râmnicu Vâlcea și Liceul „Constantin Brâncoveanu”, Horezu (jud. Vâlcea); Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, Drăgănești Olt și Colegiul Național Vocațional „N. Titulescu”, Slatina (jud. Olt).
Anul acesta, școala de vară este organizată în perioada 16-29 iulie, și participă la ea 26 de elevi, selectați de la două dintre liceele partenere, respectiv: Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, jud. Dolj (10 elevi) și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea (16 elevi).
Scopul școlii este de a motiva elevii să se orienteze spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală.
În cadrul taberei „Sfântul Nicodim” a Mănăstirii Tismana se desfășoară workshopuri în aer liber, care să implice activități de creație cu teme libere sau propuse. Acestea presupun interacțiunea directă dintre participanți, stimularea creativității, dezvoltarea abilităților de comunicare și creșterea încrederii în sine. Cele două deplasări au drept scop cunoașterea valorilor și bunurilor aparținând patrimoniului cultural național (pictură murală, icoană, carte veche etc.), precum și familiarizarea cu tehnicile de pictură murală și a celor de conservare-restaurare. Sunt programate de asemenea activități extracurriculare, constând în prezentarea Universității din Craiova și a Facultății de Teologie Ortodoxă, deplasarea grupului-țintă cu însoțitori și tutori la obiective culturale din municipiul Craiova și din proximitatea acestuia (Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei din Craiova, Casa Băniei, mănăstirile Coșuna și Jitianu etc.) și activități culturale, sportive și recreative. La finalul proiectului, va fi organizată o expoziție cu cele mai bune dintre lucrările realizate în cadrul atelierelor de creație ale şcolii de vară (în Muzeul „Sfântul Nicodim” al Centrului de restaurare, conservare și vizualizare patrimoniu al Facultății de Teologie), precum și o masă rotundă în scopul prezentării rezultatelor proiectului. (Diac. Mihai Ciurea)