Activități în proiectul „Generații – Împreună”, la Deva

Data: 02 Octombrie 2017

Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat vineri, 29 septembrie, o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii. Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului „Generații – Împreună”, care are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membrii deplini și activi ai comunității, prin participarea la activități realizate împreună cu copii și tineri.

„Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice, care se simt singure, conştientizarea de către copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile”, conform Sectorului Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei. În cadrul întâlnirii a fost organizată o expoziție cu lucrările efectuate în cadrul activităților de către vârstnici și copii. Copiii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Corpul 2, sub îndrumarea profesoarei Petronela Luncan, au avut și o activitate artistică, pentru a aduce o stare de bucurie în sufletele celor prezenți. La activitate au fost prezenți copii, persoanele vârstnice, părinți, dar și membrii ai comunității. La finalul activității, vârstnicii au primit din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei pachete cu alimente, iar copiii au primit rechizite și dulciuri, ca recompensă pentru implicarea lor, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.