Activităţi în sprijinul deţinuţilor, la Bacău

Un articol de: Constantin Ciofu - 11 Martie 2016

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Lazaret este implicată în proiectul social-eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Seria activităţilor dedicate persoanelor private de libertate va continua şi în perioada următoare.

Persoanele private de libertate aflate în Penitenciarul Bacău sunt implicate în această perioadă într-o serie de activităţi organizate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prin intermediul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău şi al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Lazaret din Bacău.

O primă activitate a deţinuţilor a avut loc duminică, 6 martie 2016, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Lazaret din municipiul Bacău, în cadrul proiectului social-eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. După cum a menţionat preotul Eugen Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, următoarea activitate din cadrul proiectului va consta în vizitarea persoanelor aflate în custodia Penitenciarului Bacău. Cu acest prilej se va săvârşi o slujbă de Te Deum şi se vor oferi kituri igienice din partea Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău şi din partea enoriaşilor Parohiei Ortodoxe Lazaret, care au colectat fonduri şi haine pentru persoanele private de libertate.

Acţiuni în vederea reintegrării sociale

În luna aprilie 2016, Parohia Lazaret din Bacău va fi gazda altor 15 persoane din penitenciar, care vor participa alături de credincioşi la slujba Sfintei Liturghii şi la o dezbatere pe tema pocăinţei. Priectul social-eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ se adresează persoanelor private de libertate, dar şi tinerilor, elevi sau studenţi, şi are două direcţii de acţiune. Prima se referă la iniţierea de acţiuni cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor aflate în detenţie, prin vizitarea lor, oferirea de ajutoare materiale, facilitarea întâlnirii cu preotul din localitate, membrii familiei ori ai comunităţii din care fac parte deţinuţii, în vederea reintegrării sociale a acestora. A doua direcţie de acţiune se referă la prevenirea şi conştientizarea consecinţelor consumului de droguri şi a săvârşirii delictelor, respectiv creşterea gradului de sensibilizare şi implicare a comunităţii în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate. Beneficiarii direcţi sunt elevii claselor VII-XII din şcolile şi colegiile din municipiile Oneşti, Târgu Ocna şi Bacău, respectiv deţinuţi custodiaţi în Penitenciarul Bacău.