Activități interactive cu tinerii la Teiuș, Protopopiatul Blaj

Data: 27 Octombrie 2016

Protopopiatul Blaj și Grupul de inițiativă pentru tineri, în parteneriat cu Liceul Teoretic Teiuș și parohiile Teiuș I, II și III au desfășurat luni, 24 octombrie, o întâlnire cu tinerii pe tema „Prietenia omului cu aproapele și prietenia omului cu Dumnezeu”. În cadrul întâlnirii, cei 60 de elevi au participat și la activități desfășurate în ateliere de lucru, coordonate de preoți și profesori.

La activitatea de la Teiuș au participat Ovidiu Pop, protopopul Blajului, pr. Ștefan Bretoiu, pr. Petru Lascu, pr. Florian Borza, teologul Ștefan Bretoiu, iar din partea liceului, directorul prof. Marius Pintea, directorul adjunct prof. Octavian Rusu și profesorii Maria Pascu, Gabriela Lascu, Daniela Răuță, Maria Petri, Silvana Avrămuț, Adela Mezei și Anca Todor.

Protopopul Ovidiu Pop a prezentat, la începutul întâlnirii, celor 60 de elevi prezenți, tema activității, obiectivele și im­portanța ei. Teologul Ștefan Bretoiu, student în anul IV la Facultatea de Teologie Alba Iulia, a propus asistenței vizionarea unui clip despre importanța educației în viața tinerilor.

În continuare, pr. Petru Lascu le-a vorbit tinerilor despre prietenia din viața reală și cea virtuală, o temă de actualitate în prezent, precum și despre prietenia omului cu Dumnezeu, pornind de la îndemnul biblic „Împrietenește-te cu Dumnezeu și vei avea pace și te vei bucura astfel de fericire” (Iov 22, 21). În cadrul prezentării susținute de pr. Petru Lascu , cei prezenți au avut posibilitatea de a adresa întrebări sau de a face comentarii cu privire la tema susținută.

Elevii s-au împărțit, apoi, în cadrul unor ateliere de lucru coordonate de preoți și profesori. La propunerea studentului de la Facultatea de Teologie, elevii au fost antrenați în două jocuri de animație socio – educativă „Cinci noduri și o surpriză” și „Fericirea deplină”, aceștia îndeplinind sarcinile ce le-au avut de realizat. După fiecare joc tinerii elevi au fost antrenați în discuții libere, fiind încurajați să-și prezinte opiniile proprii.

”Considerăm că întâlnirea și-a atins obiectivele după cum reiese și din chestionarul de feed – back în care unii elevi au menționat că ar dori ca astfel de activitați să fie mai dese”, a menționat Ovidiu Pop, protopopul Blajului.

Activitatea se încadrează în cadrul tematicii stabilite de Sfântului Sinod pentru anul 2016, ”Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” și ”Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”.