Activităţi liturgice şi filantropice la Galaţi
La Centrul de zi pentru copii "Sfântul Spiridon" din Galaţi, Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de părintele paroh Vasile Mogoş şi un sobor de preoţi şi credincioşi, a săvârşit ieri, 4 iulie, Taina Sfântului Botez pentru trei copii, cazuri sociale, de 9, 12 şi 14 ani, din cadrul parohiei cu acelaşi nume.
Aşezământul social, inaugurat şi sfinţit de chiriarhul locului în data de 12 decembrie 2009, urmăreşte asistarea şi creşterea calităţii vieţii şi a educaţiei pentru 30 de copii (cu vârsta cuprinsă între 6 şi 15 ani, cazuri sociale) aflaţi întrun context nefavorabil şi supuşi unei situaţii de risc social avansat. Copiii sunt ajutaţi în procesul de educaţie şi de Centrul cultural şi de patrimoniu al parohiei, care adăposteşte o sală multifuncţională, dotată cu bibliotecă şi acces la internet şi o miniclinică, în cadrul căreia sunt acordate din anul 2008 consultaţii medicale gratuite şi de fizioterapie. La final, după agapa creştinească, au avut loc inaugurarea microfermei, sfinţirea troiţei şi a unei fântâni, din localitatea Lozova, comuna Brăniştea, care se află în grija Parohiei "Sfântul Spiridon" din Galaţi de mai mulţi ani.