Activităţi misionare în protopopiatele Dej şi Năsăud
La sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, în Biserica monument istoric a Parohiei Mănăstirea, Protopopiatul Dej, a avut loc reuniunea Cercului Preoțesc. Un sobor de preoţi a săvârșit Taina Sfântului Maslu, iar cu acest prilej, protopopul Ioan Buftea i-a felicitat pe paroh și pe credincioşi pentru activităţile desfăşurate, între care şi lucrările pentru noua casă parohială. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către protosinghelul Calinic, de la Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj.
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Parohia Perişor din Protopopiatul Năsăud. În Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de parohul Florentin Moldovan, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Ovidiu Oltean, de la Parohia Poienile Zagrei, a vorbit credincioşilor despre importanţa prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a evidenţiat crezul vieţii lor, plecând de la cuvintele Apostolului Neamurilor: „Căci pentru mine viaţă este Hristos, şi moartea, un câştig” (Filip. 1, 21). Evenimentul misionar se încadrează în activitatea Cercului preoţesc Mocod, care se va reuni în Duminica a 7-a după Rusalii, în Parohia Mititei, conform pr. Cornel Coprean.