Activităţi organizate în Fălticeni la sfârşit de an şcolar
Activitatea organizată în cadrul Protopopiatului Fălticeni a fost la Centrul cultural-catehetic „Sfântul Nicolae” ce aparţine de Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni. Acţiunea s-a intitulat „Pe-un picior de plai” şi a constat într-un atelier de desen dedicat Anului omagial al satului românesc în Patriarhia română. Programul, propus de părintele protopop Adrian Dulgheriu, s-a desfăşurat în cadrul unui parteneriat realizat între protoierie şi Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Elevii, coordonaţi de învăţătoarea Sabina Dulgheriu, au avut ocazia să demonstreze talentul grafic şi competenţa artistică a desenului în promovarea valorilor populare româneşti. Aceştia au reprezentat cromatic liniile şi modelele de pe vasele de lut tradiţionale, au desenat porţi şi arhitecturi rurale româneşti, dar şi cusăturile de pe costumele populare. Atelierul a fost coordonat de către părintele profesor Bogdan-Constantin Feştilă, profesor de limba şi literatura română.
Acţiunea a debutat cu o prezentare a elementelor grafice, a simbolurilor şi reprezentărilor din universul tradiţiilor româneşti, identificate în obiectele meşteşugăreşti, dar şi în construcţii, în biserici şi în iconografie. Elevii au putut audia cântece tradiţionale româneşti, hora, doina şi bocetul. La finalul activităţii, participanţii au primit diplome şi diverse cadouri.
Printre cele mai îndrăgite activităţi educative se numără excursiile, vizitele şi parteneriatele. Acestea întregesc activitatea educativă a şcolii, oferindu-le posibilitatea elevilor să înţeleagă lumea în care trăiesc, stimulează copiii în aprofundarea valorilor religioase, îi ajută să cunoască îndatoririle pe care le au faţă de ei înşişi, faţă de ceilalţi oameni şi faţă de tot ce-i înconjoară pentru a deveni buni creştini.
În ziua de 15 iunie 2019, s-a desfăşurat cea de-a doua activitate propusă, excursia „Pe cărările credinţei”, pe itinerariul Fălticeni - Târgu Neamţ - Mănăstirea Neamţ - Mănăstirea Sihăstria - Mănăstirea Secu - Schitul Sihla - Mănăstirea Văratec - Mănăstirea Agapia. La iniţiativa şi cu sprijinul părintelui protopop Adrian Dulgheru, excursia a fost propusă pentru a recompensa un număr de 26 de elevi din zona Fălticeni care s-au evidenţiat cu rezultate deosebite la olimpiada de religie, atât la faza naţională, cât şi la faza judeţeană, elevii fiind însoţiti de cadre didactice din cadrul disciplinei de religie. Această activitate a fost posibilă prin implicarea celor două instituţii, Biserica şi Şcoala, pe baza încheierii unui protocol de colaborare, în cadrul proiectului „Alergând spre Biserică”, program ce s-a bucurat de o reuşită deosebită, având un ecou deosebit în rândul elevilor participanţi, astfel încât, din întâlnirea copiilor doritori de performanţă şi a dăruirii unor dascăli, reuşita lor s-a regăsit sub acelaşi ideal - bucuria de a fi creştin. (Pr. Bogdan Feştilă, înv. Adelina Haidău, pr. Georgian Rotar)