Activități pentru copiii vâlceni, la început de decembrie
Cu sprijinul membrelor Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe, filiala Vâlcea, copiii de la Casa „Pinocchio” din Băbeni, județul Vâlcea, au participat la o excursie cu tematică istorică și un pelerinaj pe plaiurile Țării Loviștei. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe au organizat sâmbătă, 30 noiembrie, câteva activități pentru copiii de la Casa «Pinocchio» din Băbeni, care aparține de DGASPC Vâlcea. În prima parte a zilei, pentru a întâmpina cu sufletul deschis și a înțelege semnificațiile Zilei Naționale a României, am mers pe urmele istoriei, culturii şi tradiţiilor neamului românesc în comuna Perişani. Aici, am fost întâmpinaţi de Ion Sandu, primarul localităţii, care ne-a povestit istoria Ţării Loviştei, zonă cunoscută istoricilor români ca fiind plină de vestigii, unii dintre aceştia susţinând desfăşurarea Bătăliei de la Posada chiar pe aceste meleaguri. În continuare, copiii s-au bucurat mult să descopere Sfânta Mănăstire Boia, cu hramul «Acoperământul Maicii Domnului», o mănăstire cu o pictură nouă, frumoasă, înconjurată de flori minunate, într-o zonă cu o linişte şi pace rar întâlnite. Aici, părintele duhovnic Vasile Voinescu i-a întâmpinat cu multă dragoste, rostindu-le un cuvânt de învăţătură, iar copiii au răsplătit gazdele cu un scurt recital de colinde. De buna organizare a acţiunii s-a ocupat Zenovia Zamfir, membră a ligii”, a precizat Delia Zamfirescu, președinta Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe, filiala Vâlcea.