Activităţi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în Episcopia Giurgiului
Un grup de copii din Episcopia Giurgiului a desfăşurat pe 23 iunie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, acţiunea "Adolescenţă fără delincvenţă". Pr. Mihăiţă Podaru, consilier în cadrul Sectorului Patrimoniu al Episcopiei Giurgiului, în colaborare cu poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, reprezentanţi ai DGASPC Giurgiu, ai Primăriei Hereşti, ai Şcolii Generale din localitate şi ai Asociaţiei "Licurici", a organizat o serie de activităţi în scopul reducerii riscului victimizării şi implicării în fapte antisociale a minorilor. "Evenimentul a început cu o vizită la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă din Giurgiu, unde au avut loc discuţii interactive între tinerii participanţi şi cei care execută măsuri private de libertate. În continuare, copiii au fost la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Giurgiu, unde poliţiştii Serviciului de intervenţie rapidă le-au prezentant echipamentul de protecţie al forţelor de ordine, armamentul din dotare şi metodele folosite pentru prinderea infractorilor. De asemenea, elevii au participat la activităţi educative la sediul Episcopiei Giurgiului, în Centrul pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" şi în Centrul cultural "Nichifor Crainic", după care au vizitat Muzeul Eparhial şi Muzeul "Teohari Antonescu". La final, copiii au primit iconiţe cu Sfântul Ioan Valahul şi ultimul număr al revistei eparhiale, iar Căpitănia Portului Giurgiu le-a oferit o plimbare cu şalupa pe Dunăre. Activităţile preventiv-educative vor continua cu acţiuni de consiliere a părinţilor şi a celorlalţi membri ai comunităţii rurale şi diseminări de informaţii privind măsurile legislative care se aplică minorilor care comit fapte de natură contravenţională sau infracţională", ne-a declarat părintele Bogdan Georgian Tudor, secretar eparhial al Episcopiei Giurgiului. (Gh.C. Popa)