Activităţi premergătoare ITO 2017 în Protopopiatul Darabani

Data: 02 Mai 2017

În zilele de 26 şi 27 aprilie 2017, în Protopopiatul Darabani au avut loc două întâlniri la nivel de cercuri misionare cu preoţii şi tinerii din parohii, care s-au înscris pentru a participa la evenimentele prilejuite de Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO) din toată lumea, desfăşurată anul acesta în capitala Moldovei, la Iaşi, în perioada 1-4 septembrie 2017.

Întâlnirile au avut loc mai întâi pe 26 aprilie, cu începere de la ora 15:00, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ Smîrdan, al cărei centru social „Sfântul Proroc Daniel“, înfiinţat şi coordonat de preotul paroh Andrei Silviu Grigore, a devenit pentru o după-amiază gazda celor aproximativ 30 de tineri şi a celor 10 preoţi însoţitori. Provenind din două cercuri misionare, „Sfântul Ioan Botezătorul“ şi „Sfântul Pantelimon“, tinerii participanţi au fructificat la maximum întâlnirea cu tinerii formatori sosiţi de la Iaşi, însoţiţi de părintele Petru Ceobanu, coordonatorul filialei ATOR Hârlău şi delegatul pentru această întâlnire al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

În ziua următoare, pe 27 aprilie, începând cu ora 10:00, experienţa ziditoare a fost oferită şi celor aproximativ 30 de tineri, însoţiţi de preoţii care alcătuiesc celelalte două cercuri misionare ale protopopiatului, respectiv „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Ioan Iacob“. Gazda primitoare a celei de a doua întâlniri, părintele protopop Costică Pînzariu, precum şi bucuria cu care au fost primiţi tinerii în complexul din jurul protopopiatului au făcut ca momentele de comuniune şi de deschidere reciprocă, de dialog şi de ascultare, de odihnă sufletească şi de prietenie să fie stări cu care tinerii şi preoţii s-au hrănit sufleteşte pe parcursul celor 4 ore de activitate.

Paul Toma, un tânăr din Parohia Comăneşti, a împărtăşit câteva gânduri: „Activitatea din această seară mi-a lăsat o impresie foarte frumoasă, deoarece a fost o convorbire directă între preoţi şi tineri, care s-au simţit în largul lor. Au fost activităţi interesante prin care ne-am cunoscut între noi şi care m-au făcut să încerc să îi aduc pe cei mai mulţi dintre prietenii mei la Biserică“.

„Noi, tinerii, dar şi preoţii prezenţi, am comunicat între noi şi am dezbătut diferite teme din care fiecare am avut de învăţat câte ceva. De asemenea, le recomand tuturor să participe la astfel de activităţi!“, a rostit cu bucurie unul dintre participanţii de la Darabani, membru al filialei ATOR Darabani, Sebastian Cîrneală.

Desfăşurate după acelaşi plan şi cu aceleaşi instrumente, întâlnirile cu tinerii din Protopopiatul Darabani, parte a activităţilor premergătoare ITO 2017 de la Iaşi, din 1-4 septembrie, au urmărit familiarizarea lor cu lucrul în echipă, dobândirea obişnuinţei de a vorbi în public, precum şi împrietenirea reciprocă. De asemenea, a fost creat un cadru cald, viu şi sincer, prin care preoţii să afle ce aşteptări au tinerii de la Biserică astăzi şi cum anume pot reuşi să-L aşeze pe Hristos la inima lor, iar tinerii să simtă că în centrul preocupărilor lor de fiecare zi este firesc să se afle dorul de libertate şi adevăr, căutarea prieteniei şi săvârşirea binelui, şi că cea mai importantă şi de neratat întâlnire din viaţa lor este întâlnirea cu Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa“.

Următoarea întâlnire, realizată de această dată la nivel de protopopiat, va avea loc în data de 6 mai 2017, iar gazdă va fi Parohia „Sfântul Nicolae“ Suharău, acolo unde, pe durata întregii zile, la activităţile pregătite de organizatori, sunt aşteptaţi să participe toţi tinerii din protopopiat înscrişi la ITO 2017, coordonaţi de preoţii care s-au înscris ca voluntari-moderatori pentru evenimentul din toamnă de la Iaşi. (Pr. Cosmin Constantin Pristavu, responsabil de catehizare în Protopopiatul Darabani)