Activităţi social-culturale în parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ - Tătăraşi

Un articol de: Constantin Ciofu - 03 Ianuarie 2013

Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" - Tătăraşi din Iaşi a îmbrăcat straie de sărbătoare în prima zi a anului 2013. Hramul acestei parohii a însemnat un moment de bucurie pentru enoriaşi, pentru preotul paroh şi pentru părinţii apropiaţi acestei biserici. În fiecare an, parohia "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, împreună cu Asociaţia "Communio" din Iaşi, coordonată de dr. Eugenia Burdea, desfăşoară activităţi pentru promovarea tradiţiei strămoşeşti.

În prima zi a anului calendaristic, credincioşii parohiei "Sfântul Vasile cel Mare" din cartierul ieşean Tătăraşi au sărbătorit Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Cinstirea ocrotitorului acestui sfânt lăcaş a început pe 31 decembrie 2012 cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La trecerea dintre ani, în lăcaşul de închinăciune s-a săvârşit slujba de Te Deum, iar pe 1 ianuarie s-a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Cu sprijinul comitetului parohial a fost organizată o agapă frăţească. "Prin serbarea hramului bisericii, am căutat trăirea credinţei, ca manifestare. Dacă Dumnezeu ne va ajuta, pe 30 ianuarie, când vor fi pomeniţi Sfinţii Trei Ierarhi, vom încerca să dăm o conotaţie deosebită acestei sărbători", ne-a spus pr. paroh Matei Coruga. La agapa frăţească din ziua hramului au servit masa peste 60 de persoane. De asemenea, au fost oferite pachete cu alimente unui număr de peste 20 de familii nevoiaşe sau bătrâni văduvi neajutoraţi. "Ne-am dorit să facem o faptă mică pentru a ne bucura de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Ştim cu toţii că Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut prin activitatea de binefacere. El a făcut un întreg oraş, Vasiliada, unde locuiau cei bolnavi, cei care nu aveau hrană, cei care trebuiau ajutaţi şi educaţi. Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre sfinţii foarte vestiţi ai Bisericii noastre. De această sărbătoare se leagă tradiţia colindelor, a uratului şi a semănatului", a explicat pr. paroh Matei Coruga. Atelierul de steluţe În parohia "Sfântul Vasile cel Mare" - Tătăraşi din Iaşi au demarat, în urmă cu patru ani, proiectele "Vin Paştile" şi "Împreună prin colind", care au avut ca scop conservarea tradiţiilor, culturii şi a artei româneşti. Cele două proiecte au fost iniţiate de dr. Eugenia Burdea, preşedinta Asociaţiei "Communio", care face parte din parohia "Sfântul Vasile cel Mare" şi care are cabinetul medical în apropierea bisericii. "Casa de prăznuire arată ca un atelier de la începutul lunii decembrie. Copiii de la şcolile din Iaşi, dar şi tinerii de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi confecţionează steluţe pentru a vesti Naşterea Domnului pe străzile din Iaşi. La final ei susţin un repertoriu de colinde în Catedrala mitropolitană din Iaşi. La noi în parohie, aproape în fiecare casă există câte o steluţă aşezată sub icoane. Cred că acest lucru este o mare bucurie pentru creştinii noştri. În prima zi a anului a venit la casa parohială un copil care ne-a cerut o stea confecţionată în aşezământul social pentru a merge pe la casele oamenilor să cânte "Steaua sus răsare". Am văzut o mare bucurie pe faţa acelui copil când a luat steluţa şi a plecat să colinde. Dr. Eugenia Burdea este medicul credincioşilor din parohia noastră. A lucrat foarte mulţi ani la Serviciul de Ambulanţă. Pe foarte mulţi dintre parohienii noştri îi asistă ca medic până la trecerea la viaţa de dincolo. De aceea, dr. Eugenia Burdea completează foarte frumos activitatea pastorală din parohia noastră. În acelaşi timp, educatoarea Codruţa Nicolau aduce în aşezământul social copiii de la grădiniţă pentru a-i învăţa să încondeieze ouă înainte de Paşti. Ouăle încondeiate sunt aşezate în Săptămâna Mare sub Sfânta Cruce şi stau acolo până în noaptea de Înviere, când sunt sfinţite. Este îmbucurător faptul că mulţi copii sunt implicaţi în astfel de activităţi, pentru că trebuie să ţinem tradiţiile noastre sfinte", a adăugat pr. paroh Matei Coruga. Anul trecut, în prima zi de Crăciun, copiii din parohie, purtând în mâine stele, au colindat credincioşii din parohie. Hrană pentru persoanele nevoiaşe În casa de prăznuire a parohiei "Sfântul Vasile cel Mare" sunt organizate la praznicele împărăteşti agape frăţeşti pentru familiile nevoiaşe. Astfel, credincioşii parohiei, împreună cu preotul paroh, caută să vină în sprijinul oamenilor fără posibilităţi materiale ca să-i apropie mai mult de credinţa strămoşească. "Avem în parohie câteva familii de romi cu mulţi copii, care nu sunt beneficiari ai vreunui program de incluziune. De asemenea, avem în atenţie bătrâni, persoane nevoiaşe sau cu handicap care nu au bani pentru a-şi cumpăra hrană. Unele familii mai înstărite oferă acestor oameni alimente, legume s.a., făcând astfel un gest de frăţietate", a amintit pr. paroh Matei Coruga.