Activităţi social-filantropice în Arhiepiscopia Râmnicului

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 04 Ianuarie 2019

La începutul acestei săptămâni, la inițiativa preoților Petre Iulian Lixandra și Efrem Ovidiu Stanciu, au fost împărțite alimente vârstnicilor, bolnavilor și copiilor ce provin din familiile defavorizate ale Parohiei Căli­mănești II, judeţul Vâlcea. Preoții împreună cu câțiva enoriași au adus un zâmbet pe chipurile familiilor defavorizate care au primit alimente şi haine. „S-a dorit ca prin această acțiune social-filantropică să aducem un strop de bucurie copiilor, bolnavilor și batrânilor parohiei și să intensificăm actele de milostenie și de binefacere pentru persoanele și familiile aflate în situații de risc social”, a precizat părintele paroh Petre Iulian Lixandra.

Tot în această perioadă, pr. Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului eparhial de catehizare a rromilor, în cadrul programului social filantropic „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, a organizat o nouă acțiune prin care au fost dăruite ghetuţe elevilor rromi proveniți din familii cu situație financiară precară din Parohia Câineni II, localitatea Câineni. În cadrul parohiei, prin implicarea pr. Ionuţ Istrate, familiile de rromi au primit sprijin în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, reprezentanții Asociaţiei „Codrii Mamului - Fumureni” au oferit Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială din comuna Lungeşti, cu sprijinul Scat Sistem Sa, material de curățenie, îmbrăcăminte și dulciuri.

Asociația „Codrii Mamului - Fumureni” a inițiat și desfășurat în ultimii ani numeroase acti­vități cu caracter educativ și social în comuna Lungești, în scopul promovării valorilor culturale, sprijinirii accesului la învățământ a elevilor cu posibilități materiale reduse, dar și creșterii confortului persoanelor asistate în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială.

Săptămâna aceasta au fost împărţite daruri şi pentru credincioşii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgăşani. „Faptele milei trupeşti le-am auzit mereu în Sfânta Evanghelie: să îmbrăcăm pe cel gol, să dăm de mâncare celui flămând, să adăpăm pe cel însetat, să cercetăm pe cel bolnav în spital, să cercetăm în temniţă pe cel închis şi, extinzând toate acestea, să facem binele celui ce are nevoie de bine”, a precizat pr. Paroh Daniel Stoica.