Activităţile copiilor
Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca, ca în fiecare an, a oferit distincţii elevilor premianţi de la Şcoala "Constantin Brâncuşi" duminică, 19 iunie 2011. Primii trei elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură din clasele I-VIII au fost prezenţi la biserică, unde, după Sfânta Liturghie, au fost recompensaţi de preoţii slujitori cu iconiţe, mici cărţi de rugăciuni şi dulciuri. Darurile sunt simbolice, dar este important să trăim împreună, în biserică, preoţi, dascăli, părinţi, bunici, bucuria celor care s-au străduit un an întreg să lumineze mintea şi sufletul celor care mâine vor duce mai departe ceea ce s-a sădit bun în ei azi. Această împreună sărbătorire este încă o dovadă a colaborării rodnice a acestei biserici cu Şcoala "Constantin Brâncuşi" (director prof. Eugenia Marcu), concretizată prin prezenţa elevilor la biserică la Cercul de pictură a icoanelor pe sticlă, la concursuri literar-religioase, agape, expoziţii, pelerinaje.