Actuale şi foste gări ale Bucureştiului

Cu o vechime de peste 125 de ani, Căile Ferate din România şi-au început drumul prin istorie cu „Linia Cărbunarilor” - Oraviţa - Baziaş, iar directorul minier Gustav Granzsteim scria, în anul 1845, într-un memoriu adresat şefului Administraţiei Averilor Imperiale de la Viena, despre importanţa extragerii cărbunelui şi deci a liniilor de tren. De atunci, până în zilele noastre, gări şi linii au apărut şi au dispărut, urmând sinuos cursul timpurilor. Vom cunoaşte în cele ce urmează poveştile gărilor capitalei noastre.

Gara de Nord din Bucureşti este un nume care trezeşte multor oameni din întreaga ţară amintiri importante, înşirate de-a lungul drumurilor-de-fier care ajung sau pleacă din această gară. Locul în care s-a construit Gara de Nord a fost ales chiar de domnitorul Carol I, iar la data de 10 septembrie 1868 acesta a participat la ceremonia punerii pietrei de temelie.

Inaugurarea s-a făcut după patru ani, la 13 septembrie 1872 începând circulaţia feroviară pe ruta Roman-Galaţi-Bucureşti-Piteşti, iar numele de atunci al gării ne poate suna astăzi ciudat: Gara Târgoviştei, pentru că în acele vremuri artera pe care astăzi o cunoaştem drept Calea Griviţei purta numele Calea Târgoviştei. Actuala denumire a venit, însă, destul de repede, i s-a spus „Gara de Nord” începând cu anul 1888. În anul 1928 existau deja şase linii pentru plecări şi patru linii pentru sosiri. Spre sfârşitul războiului, în 1944, gara a cunoscut modernizări, refăcându-se instalaţiile de centralizare electrodinamică, peroanele au fost lungite, obţinându-se lungimi utile de 350 de metri. În perioada dintre 1950 şi 1989, creşterea traficului a fost permanentă, însă după anul 1990 s-a înregistrat o firească scădere, cauzată atât de creşterea rapidă a numărului de autoturisme personale, cât şi de apariţia transportatorilor din zona privată, care au început să opereze pe rutele principale cu microbuze şi autobuze.

Gara Basarab

La numai o aruncătură de băţ de Gara de Nord, practic aproape imediat ce se termină peroanele, se ajunge la Gara Basarab, construită în anul 1959 şi destinată trenurilor personale care servesc accesului în capitală din zone nu prea îndepărtate: Alexandria, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Târgovişte, Titu.

Gara Băneasa

Călătoria noastră ajunge într-o altă gară cu aromă monarhică, Gara Băneasa. A fost construită de la început în ideea de a fi folosită pentru primirile regale, anul 1936 fiind cel în care Direcţia Generală a CFR a oferit-o „la cheie”, după planurile unui mare arhitect român, Duiliu Marcu (1885-1966). Absolvent al Şcolii de Arte Frumoase din Paris, Duiliu Marcu a împinat tradiţia arhitecturii naţionale cu elemente ale arhitecturii contemporane, de numele său fiind legate mai multe clădiri emblematice, precum: clădirea Bibliotecii Academiei Române, Palatul Monopolurilor de Stat, Palatul Elisabeta, faţada Teatrului din Timişoara, Palatul Victoria din Bucureşti. De altfel, Duiliu Marcu a elaborat studiile necesare sistematizării Pieţei Victoriei. A fost profesor la Facultatea de Arhitectură, membru titular al Academiei Române şi preşedinte de onoare a Uniunii Arhitecţilor din România. Venirea comunismului a însemnat pentru Gara Băneasa schimbarea „coroanei” cu „şapca proletară”, întrucât din 1950 autorităţile comuniste au decis ca gara să fie folosită pentru trenurile prezidenţiale şi pentru primirea oficialităţilor din alte state, care vizitau cu trenul ţara noastră.

Gara Filaret

Însă prima gară a Bucureştiului a fost Gara Filaret, iar inaugurarea ei din toamna anului 1869 a însemnat şi deschiderea primei linii de cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ruta Bucu­reşti-Giur­giu. Trei linii plecau din construcţia în formă de careu, având parter şi etaj, iar acoperişul era ridicat pe o structură metalică. Deschiderea Gării de Nord a marcat o scădere a importanţei Gării Filaret, scădere care a culminat cu transformarea gării în autogară, în anul 1960. Pentru bucureşteni este un lucru foarte bun că nu a fost demolată, mai ales că întreaga zonă aflată în vecinătate a trecut prin demolările sistematizării anilor ’80, iar clădirea poate fi admirată şi astăzi, fiind declarată monument istoric. Autogara Filaret funcţionează şi în prezent, deci călătoria prin istorie a clădirii primei gări a capitalei este departe de a se fi încheiat.

Gara Obor

O altă gară care merită vizitată, chiar şi numai pentru clădirea ei monument istoric, este Gara Obor, aflată în inima capitalei. Această micuţă, dar cochetă gară uneşte oraşele Feteşti, Călărași şi Constanţa de Bucureşti prin trenuri personale şi accelerate.

Gara Progresul

O gară cu un destin ceva mai trist este Gara Progresul. Mai tânără decât celelalte - construită în anul 1960 pe locul unei foste halte -, gara cu patru linii de fier a funcţionat până când furia naturii a dărâmat podul de cale ferată de la Grădiştea, de peste Râul Argeş, în anul 2005. De atunci trenurile de călători au încetat să meargă, iar până acum nu s-a reuşit refacerea gării, spaţiile acesteia fiind închise sau folosite în alte scopuri decât cele iniţiale, iar pe liniile năpădite de buruieni mai trec trenuri marfare. În vremurile ei bune, gara deservea prin trenuri personale, dar şi câteva accelerate, zona din sudul Capitalei şi comuna Glina din Ilfov, fiindcă preluase ştafeta de la Gara Filaret.

Gara Cotroceni

Bucureştiul are şi gări trecute definitiv în istorie, gări precum Cotroceni, Dealul Spirii, Herăstrău. Aflată lângă Palatul Cotroceni, Gara Cotroceni a fost destinată trenurilor regale, iar desfiinţarea din anii 60 ai secolului trecut a însemnat transformarea fostei clădiri într-una dintre intrările Palatului. Curios şi interesant este că acelaşi nume - Gara Cotroceni - îl purta încă o gară situată la un kilometru şi jumătate depărtare, în zona fabricii APACA şi a fabricii de pâine Lujerului. Şi în prezent trece câte un tren mărfar pe acea linie, iar soarta şinei este încă în cumpănă, existând ideea dezafectării complete pentru crearea de spaţiu, ori utilizarea în alt regim, pentru aprovizionarea hipermarketurilor din acea zonă.

Gara Dealul Spirii

Unind Gara Filaret de Gara de Nord printr-o linie de 7 kilometri, Gara Dealul Spirii mai poate fi găsită numai cu numele, pe o porţiune de stradă: strada Gara Dealul Spirei, nume venit prin istorie după un anume doctor Spirea (Spiridon Kristofi, pe numele întreg, ctitorul unei biserici ridicate pe acel deal în 1765).

Gara Herăstrău

Lângă parcul Herăstrău, pe locurile stăpânite astăzi de maşini, exista o mică gară, Gara Herăstrău, dispărută chiar şi din amintirea celor mai în vârstă. Oraşul Giurgiu era deservit şi de această gară, iar din fosta linie Bucureşti - Băneasa - Herăstrău - Obor - 23 August putem găsi astăzi un vestigiu cu adevărat emoţionant şi rar în peisajul Bucureştiului - o clădire care pe vremuri era canton, aflată pe strada Lizeanu, în apropiere de strada Reînvierea.

Gările Cățelu și Titan

Mai cunoscută bucureştenilor drept Gara Căţelu, Gara Bucureşti Sud Grupa C deserveşte trenurile unei companii private de căi ferate, asigurând accesul trenurilor de marfă spre Olteniţa. Locuitorii comunei Berceni aveau înainte de 1967 o linie fereată pe care puteau călători paralel cu Şoseaua de Centură, în vremurile noastre linia mai este folosită ocazional pentru trenurile de marfă. Aflată în zona industrială Republica, Gara Titan Sud purta în vremea comunismului numele 23 August. Din anul 2012 asigură legătura cu Olteniţa, prin mai multe trenuri aparţinând unei companii private.