Actualitate: Mii de pasageri, blocaţi pe aeroporturi din Europa
Mii de pasageri au rămas blocaţi, începând de sâmbătă seară, pe aeroporturile din Bruxelles, Frankfurt şi Paris, după ce numeroase zboruri au fost deviate, ca urmare a căderilor de zăpadă care perturbă în continuare transporturile în Europa. Potrivit autorităţilor, între 3 şi 4 mii de pasageri se aflau, ieri, pe aeroportul din Bruxelles, după ce 16 zboruri cu destinaţia Londra, ale cărei aeroporturi au fost închise sâmbătă, au fost deviate către Bruxelles. "Zborurile către Londra provin din toate zonele lumii (China, Coreea de Sud, Kuwait, Statele Unite etc.). Deoarece destinaţiile lor sunt în afara zonei Schengen, pasagerii nu au vize valabile pentru Belgia, deci au fost nevoiţi să petreacă noaptea pe aeroport", a afirmat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Bruxelles, Jan Van der Cruysse, adăugând că personalul şi Crucea Roşie au amenajat zone de odihnă pentru pasageri.
La Paris, 5.200 de pasageri au ajuns pe aeroportul Roissy-Charles De Gaulle, după închiderea aeroportului Heathrow din Londra. Dintre aceştia, 2.000 au fost cazaţi în hoteluri, iar alţii au fost adăpostiţi în săli de sport sau în aeroport, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Thierry Mariani. Ninsorile au afectat şi traficul rutier în Italia, Marea Britanie şi Franţa, sute de maşini rămânând blocate pe şoselele din vestul Angliei sau nordul Italiei. Şi traficul feroviar se desfăşoară cu dificultate, legăturile Eurostar înregistrând întârzieri importante, iar companiile feroviare din sud-estul Angliei decizând să-şi reducă activitatea.