Actualitate: Paşapoartele ungureşti, la mare căutare
Mii de persoane au solicitat cetăţenia ungară la consulatele din România, începând cu 1 ianuarie, când o nouă lege a cetăţeniei a intrat în vigoare, a declarat Zsolt Szilagyi, reprezentant al comunităţii maghiare din România. Într-o declaraţie acordată BBC, Szilagyi a declarat că noua lege are, în primul rând, un caracter "simbolic" şi că va întări dorinţa comunităţilor maghiare de a obţine o autonomie mai largă şi drepturi culturale. El a mai subliniat faptul că, în calitate de cetăţeni europeni care locuiesc în România, etnicii maghiari aveau dreptul de a locui şi lucra în Ungaria cu mult timp înainte de adoptarea legii. "Cetăţenia este o formă de relaţie simbolică - o recunoaştere a faptului că, deşi 90 de ani am trăit fără Ungaria, încă ne păstrăm identitatea şi ne preţuim limba maternă", a declarat reprezentantul comunităţii maghiare.
Şi în Serbia, unde locuiesc aproximativ 250 mii de etnici maghiari, peste 8 mii de persoane au declarat că ar vrea să beneficieze de dublă cetăţenie, a precizat Tamas Korsos, consul general al Ungariei în Subotica. Totodată, Zsolt Szilagyi a apreciat că dubla cetăţenie este un lucru obişnuit în Uniunea Europeană şi a salutat "atitudinea corectă" a României în această privinţă. "România i-a încurajat pe cetăţenii Republicii Moldova să obţină cetăţenie română, chiar dacă R. Moldova nu este stat membru al UE", a remarcat el. Paşaportul ungar poate fi obţinut în prezent în numai câteva luni, pe baza unei proceduri rapide. Legea a intrat în vigoare de ziua naţională a Ungariei, pe 20 august, având caracter executoriu de la 1 ianuarie 2011.