Actualitatea: Peste 1,9 milioane de români îşi serbează onomastica
Peste 1,9 milioane de români îşi serbează, astăzi, onomastica, de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, a anunţat Ministerul Administraţiei şi Internelor. Din cei 1.974.231 de români a căror onomastică este legată de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, 1.452.203 sunt bărbaţi şi 522.028 sunt femei, potrivit statisticilor MAI. Dintre bărbaţii care îşi serbează ziua numelui pe 7 ianuarie, 537.230 poartă numele Sfântului Ioan, 435.358 se numesc Ion şi 305.368 Ionuţ. De asemenea, 147.454 poartă numele Ionel, 22.016 - Nelu şi alţi 4.777 - Ionică. Numele Sfântului Ioan este purtat şi de 522.028 de femei. Dintre acestea, 366.588 au numele Ioana, 137.388 - Ionela, 11.399 - Nela şi 6.653 - Ionelia. Boboteaza şi ziua Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.