Acum 69 de ani, în Basarabia începeau deportările

Data: 14 Iunie 2010

Câteva mii de persoane, în special bătrâni, au participat duminică la Chişinău la acţiuni de comemorare a deportărilor din 13 iunie 1941, când aproximativ 20 mii de oameni au fost exilaţi forţat, majoritatea în stepele aride ale Kazahstanului sau în Siberia. Pentru prima dată în ultimii ani, la acţiunile dedicate acestei zile au fost prezenţi şi reprezentanţi ai administraţiei centrale a ţării.

Premierul Vlad Filat a reamintit că, deşi au trecut 69 de ani de la acele tragice evenimente, persoanele care au avut de suferit nu au fost reabilitate, iar bunurile lor nu au fost restituite. Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, a ţinut să reamintească autorităţilor că deportaţii cer să fie egalaţi în drepturi cu veteranii de război. "Ne-au luat noaptea, ne-au urcat în vagoane pentru vite şi ne-au dus departe de casă. Am îndurat frig, foame şi nu am ştiut unde ne sunt taţii, fraţii, de aceea avem şi noi dreptul la mai multe facilităţi, asta după ce timp de 69 de ani am fost uitaţi de autorităţi", a spus Sturza. Ulterior, participanţii la miting au organizat un marş până la gară, unde, acum 69 de ani, în Basarabia şi Bucovina începea primul val de deportări.