Aderarea României la Schengen, amânată
Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a fost anulat, au declarat, ieri, surse oficiale, care au mai precizat că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen era singurul subiect important pe agenda reuniunii programate săptămâna viitoare. În condiţiile menţinerii opoziţiei Olandei, precum şi a nuanţării poziţiilor Germaniei şi Belgiei, care consideră necesară aşteptarea unui raport suplimentar la finalul acestui an, s-a decis, de către preşedinţia cipriotă a UE, anularea acestei reuniuni. Următoarea reu-niune a Consiliului este prevăzută pentru 25-26 octombrie.