Admitere la ASE pe baza unui eseu motivaţional
La studiile universitare de licenţă organizate de Academia de Studii Economice Bucureşti, admiterea se va face în 2015 pe baza mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional privind alegerea făcută, potrivit metodologiei publicate pe site-ul instituţiei de învăţământ superior. „Toţi candidaţii vor depune un eseu motivaţional, datat şi semnat, privind alegerea Academiei de Studii Economice din Bucureşti, care va fi evaluat prin calificativul admis/respins“, precizează metodologia. Pentru anul 2015, ASE va scoate la concurs pentru ciclul de licenţă 5.668 de locuri la forma de învăţământ cu frecvenţă şi 750 la formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Ierarhizarea candidaţilor care au obţinut calificativul admis la eseul motivaţional se face în funcţie de media de bacalaureat şi în ordinea opţiunilor precizate de candidat în fişa de înscriere. Un candidat va fi admis la o singură facultate, la un singur program de studii şi la o singură formă de finanţare, indiferent de numărul opţiunilor sale. Excepţie fac însă olimpicii internaţionali. (Oana Nistor)