Admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 21 August 2025

Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei, anunță admiterea pentru anul universitar 2025. Programele de studiu disponibile sunt: Licență în Teologie Ortodoxă Pastorală, cu durata de 4 ani și 30 de locuri disponibile (buget și taxă), respectiv Master în Teologie Ortodoxă și Misiune Creștină, cu durata de 2 ani și 25 de locuri disponibile (buget și taxă). Admiterea se desfășoară între 3 și 20 septembrie 2025. Înscrierile online au termen-limită până la 5 septembrie, ora 23:59, pentru licență, și până la 9 septembrie, ora 10:00, pentru master. 

Modalitatea de admitere prevede, la nivel de licență, susținerea unui interviu, a unei probe de aptitudini muzicale și a unei probe scrise tip grilă la disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă, iar la nivel de master, susținerea unui interviu.

Pentru înscrierea la studiile de licență și masterat, candidații au nevoie de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Binecuvântarea se acordă personal la sediul Arhiepiscopiei Timișoarei, pe Bulevardul C.D. Loga nr. 7, în fiecare zi lucrătoare, între orele 9:00 și 13:00. Dosarele necesare pot fi depuse direct la Centrul eparhial sau pot fi transmise în format electronic (un singur document .pdf) la adresa invatamant@arhi­episcopiatimisoarei.ro. (Detalii: preot Cristian Păiș - 0764.102.813), cum se arată pe https://mitropolia‑banatului.ro/admitere‑la‑facultatea‑de‑teologie‑din‑timisoara‑2025/.