Admitere la Seminarul Teologic din Caransebeș
Emoție, dar și speranță s-a citit pe chipurile tinerilor care au participat de curând la examenul de admitere la una dintre cele mai prestigioase școli de vocație și tradiție a învățământului teologic, așa cum este numit Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Cei 23 de candidați au fost examinați medical și psihologic, continuând cu verificarea cunoştinţelor religioase şi aptitudinilor specifice profilului teologic-ortodox.
În debutul examenului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat o slujbă de binecuvântare în biserica din incinta seminarului teologic, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pentru cei care doresc să urmeze cursurile acestei școli de tradiție. În continuare, comisia formată din părinții profesori de la seminarul teologic, prezidată de Preasfințitul Lucian, a examinat elevii la proba orală, care a constat din verificarea aptitudinilor muzicale, a dicției, precum și un interviu duhovnicesc. Verificarea la proba scrisă va avea loc mâine, cei care au trecut de prima probă având posibilitatea să-și expună cunoștințele la disciplina religie.
„Știm că seminarul din Caransebeș are o tradiție frumoasă și trebuie să amintim faptul că în noiembrie anul trecut s-au împlinit 150 de ani de învățământ teologic în cetatea Caransebeșului. Cu ajutorul lui Dumnezeu încercăm și noi să menținem aprinsă flacăra învățământului teologic în Episcopia Banatului de Munte, pentru că aici au activat foarte mulți profesori de mare valoare și bineînțeles s-au format multe generații de preoți și profesori de religie. Astăzi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți candidații care s-au prezentat la examenul de admitere și să le dăruiască minte și înțelepciune ca nu numai la examenul de admitere să fie disponibili de a primi cuvântul lui Dumnezeu, ci în toată viața lor, pentru că odată cu acest examen începe pentru fiecare candidat la o școală teologică un urcuș duhovnicesc și intelectual”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.