Admiterea la Facultatea de Teologie din Arad
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad au început înscrierile pentru anul universitar 2010-2011. Mai multe detalii cu privire la specializările şi locurile scoase la concurs a oferit părintele profesor Ioan Tulcan, decanul facultăţii: "Domeniile de studii universitare oferite în instituţia noastră sunt Teologie Ortodoxă Pastorală cu o durată de studiu de patru ani, Teologie Ortodoxă Didactică şi Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială, toate cu o perioadă de studiu de trei ani. Anul acesta, cifra de şcolarizare alocată de către Universitatea arădeană este pentru Teologie Ortodoxă Pastorală, cursuri de zi, 130 de locuri la buget şi taxă, pentru specializarea Teologie Ortodoxă Didactică există 75 locuri la buget şi pe locuri cu taxă, iar pentru specializarea Teologie Asistenţă Socială 75 locuri la buget şi pe locuri cu taxă".
Alte informaţii privitoare la modul în care va avea loc selecţia dosarelor aflăm de la părintele profesor Constantin Rus, membru în Comisia de admitere: "Pentru specializările scoase la concurs, anul acesta se organizează un concurs de dosare. Pentru specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală media de admitere se obţine din media aritmetică dintre media generală a anilor de studii şi media de la examenul de bacalaureat, cu realizarea unui examen medical, interviu şi proba de muzica şi dicţie. Pentru celelalte specializări, Teologie Ortodoxă Didactică şi Asistenţă Socială, se va lua în considerare numai media generală obţinută la Bacalaureat". Perioada de înscriere este între 12 şi 31 iulie 2010. Rezultatele vor fi anunţate în după-amiaza zilei de 31 iulie. Facultatea de Teologie arădeană organizează şi anul acesta cursuri de Master pe cele trei specializări acreditate: Teologie Sistematică, Teologie Practică şi Studii teologico-lingvistice, înscrierea la această formă de studii fiind programată pentru luna septembrie, în perioada 1-18.