Adolescenţii Halloween - o poveste repovestită
Ca preot misionar în America şi purtător al unui accent românesc inconfundabil, sunt de multe ori chestionat asupra ţării de baştină. Asta nu m-ar deranja, atâta doar că, imediat cum le spun că vin din România, urmează întrebarea: e adevărată povestea cu Dracula? În America, există o adevărată obsesie cu vampirii. Poate este legată şi de „sărbătoarea“ Halloween, care promovează tot felul de caractere de prost gust. Cert e că vampirii aduc anual milioane de dolari producătorilor de cărţi, filme şi produse tematice. De la poveştile cu moroi la romanul lui Bram Stoker, şi până la vampirii contemporani din seria „Twilight“, acest gen continuă să prospere, profitând de pe urma atracţiei pentru sinistrele personaje.
Atracţia aceasta e destul de ciudată, pentru că, de fapt, vampirii nu sunt altceva decât nişte fiinţe libidinoase şi perverse, gata la orice moment să te închidă într-un turn prăfuit ca să-ţi sugă sângele până la exsanguinare. Ce să-ţi placă la ei? Cu toate acestea, misterul, puterile supranaturale, nemurirea şi bogăţia lor au sedus o audienţă devotată.
Mai nou, creşterea interesului asupra personajelor în cauză a dus la un alt fenomen. Dacă la început erau prezentaţi ca oribili şi dezgustători, în ultimele câteva decenii, vampirii au căpătat o faţă mai umană. Vampirul modern este misterios, chiar seducător, eventual vegetarian, tandru şi grijuliu şi, colac peste pupăză, nu mai e omorât nici măcar de soare, ca orice vampir respectabil din trecut, pentru că este dotat cu o piele specială strălucind feeric în lumina razelor solare.
Această schimbare se datorează în principal marketingului. Cum altfel ar fi putut atrage hoardele de adolescenţi la cinema? Vampirul a trebuit să se lepede de orice probleme din trecut, păstrându-şi doar caninii (retractabili) ca semn distinctiv. Noua modă în literatura şi filmografia de gen este reinventarea mitologiei. Daţi o căutare pe internet şi veţi vedea sute de titluri cu vampiri. Fiecare caută să schimbe ceva, să-i facă mai atractivi. Spre exemplu, romanul „iDrakula“ narează în e-mailuri şi SMS-uri pentru noua generaţie cu nasul în telefon. Seria de cărţi „Twilight“ îi transformă pe vampiri în colegi de liceu, iar serialul TV „True Blood“ îi lasă pe vampiri să trăiască printre oameni, bucurându-se, ca orice cetăţean, de un pahar de sânge grupa O cu Rh negativ la birtul de la colţ.
Se voalează astfel graniţa dintre realitate şi ficţiune, ţintind adolescenţii doritori de modele. Noul vampir aduce răspunsuri inedite şi imediate problemelor lor. Adolescentului nu-i plac temele şi şcoala în general. Vampirul merge la şcoală când vrea şi ştie toate răspunsurile dinainte, că de-aia trăieşte sute de ani. Adolescentului nu-i place să facă nimic în casă sau să gătească. Vampirul are servitori şi bea doar sânge. Adolescentul e în criză de bani. Vampirul are cufere cu bogăţii adunate peste secole. Adolescentul vrea să arate bine. Vampirul e veşnic tânăr şi posedă puteri fizice supranaturale. Cum să rezişti?
Veţi spune că exagerez, că până la urmă sunt poveşti cu zâne, că e o morală chiar şi între vampiri, că tânărul poate învăţa ceva etc. Sfântul Apostol Pavel spune însă că „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc“ (1 Cor. 10, 23). Oare am rămas fără alte modele, încât trebuie să apelăm la vampiri ca să-i învăţăm pe copii ceva bun?
Eu aş propune să ne întoarcem la rădăcinile credinţei noastre, la temelia Bisericii, care sunt sfinţii. O să zică alţii: e plictisitor! Să luăm totuşi vieţile mucenicilor la citit şi să le admirăm credinţa, înţelepciunea, curajul şi virtutea. Să ne aducem aminte cum au suportat cazne de neimaginat din care au ieşit nevătămaţi binecuvântându-şi călăii. Sau Sfinţii Apostoli, exploratori neobosiţi ai credinţei, care au călătorit cu preţul vieţii până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii pentru propovăduirea Evangheliei. Sau noii martiri care au supravieţuit neclătinaţi torţionarilor comunişti în lagăre şi închisori. Să deschidem mineiele şi sinaxarele şi viaţa noastră se va umple de modele cu calităţi admirabile, care, spre deosebire de vampiri şi alte caractere fictive, sunt oameni adevăraţi care au trăit şi trăiesc în Hristos.
Poate ar fi mai bine să ne învăţăm copiii că singurul sânge dătător de viaţă este Sângele lui Hristos. Să le spunem că nemurirea nu este dată de o muşcătură, ci de jertfa pe cruce a Fiului lui Dumnezeu şi că, dacă vor puteri supranaturale, în El căpătăm „putere să călcăm peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului“ (Luca 10, 19). Trebuie să-i îndrumăm cât mai devreme să trăiască o viaţă ancorată nu în ficţiune, ci în realitatea credinţei în Dumnezeul cel Adevărat, Care doar El face minuni. Viaţa reală nu este trăită în comuniunea cu personaje fictive, indiferent cât de seducătoare, ci în împărtăşirea cu Hristos, în care toate aspiraţiile noastre spre o viaţă mai bună vor fi împlinite dincolo de orice imaginaţie omenească.