„Adoptă un suflet“ - acţiune în Episcopia Oradiei
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, Asociaţia "Filantropia" Oradea a desfăşurat, în Săptămâna Patimilor şi în Săptămâna Luminată, activităţi social-filantropice sub genericul "De Paşti adoptă un suflet". Conceput ca un program de propovăduire a milei creştine şi a spiritului filantropic, proiectul este menit să vină în sprijinul comunităţii, implicând credincioşi, societăţi, colaboratori şi parteneri din cuprinsul Eparhiei Oradiei, într-un demers de împreună-slujire a celor bolnavi şi suferinzi. Proiectul se află, în acest an, la cea de-a doua ediţie, iar acum s-a alăturat programului şi Penitenciarul din Oradea, sub îndrumarea preotului capelan Dan Lele, alături de angajaţii instituţiei. Alţi parteneri au fost SC Selgros SRL Oradea şi Fabrica de Zahăr "Diamant" Oradea. Fabrica de zahăr a adunat suma de 1.000 de lei pentru un tânăr grav bolnav şi a donat 100 de kilograme de zahăr pentru toţi beneficiarii programului.
Distribuirea pachetelor cu alimente şi obiecte de igienă s-a făcut prin grija preotului Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic al Episcopiei Oradiei. Beneficiarii programului au fost familii nevoiaşe, persoane cu dizabilităţi grave, persoanele cu afecţiuni cronice grave şi vârstnici cu nevoi speciale. În zilele premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, cât şi în cele de după marea sărbătoare, 60 de suflete au primit daruri nesperate, dar şi mângâiere şi binecuvântare în lupta cu boala, suferinţele şi lipsurile. La activitatea de distribuire a pachetelor a participat şi Centrul social "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", aflat în administrarea sucursalei Asociaţiei "Filantropia" Oradea din cadrul Parohiei Oradea-Vii, unde pr. Gheorghe Nemeş, în calitate de director de sucursală, desfăşoară activităţi social-filantropice, precum programul de servire a mesei pentru un număr considerabil de persoane aflate în dificultate. În zilele de Paşti, dar şi în timpul Săptămânii Luminate, centrul a oferit o masă caldă pentru cei bolnavi, dar şi pentru tinerii şi vârstnicii aflaţi în suferinţă. Fondurile de susţinere a proiectului "Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe" provin din donaţiile credincioşilor din Parohia Oradea-Vii, dar şi de la credincioşii de la Parohia ortodoxă "Sfânta Cruce" din Torino, Italia, prin bunăvoinţa pr. Lucian Roşu.