Adopţiile se vor realiza mai uşor

Data: 11 Martie 2011

Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind ca un copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 de zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia. Conform secretarului de stat din Oficiul Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait, perioada de adopţie şi postadopţie va fi monitorizată de către autorităţi timp de doi ani. Întrebat de jurnalitşi dacă o familie de români stabilită în altă ţară poate adopta acum un copil din România, secretarul de stat a precizat că acest lucru este posibil numai respectând procedurile adopţiei internaţionale. "Nu, numai pe etapele adopţiei internaţionale. În România sunt nişte clauze foarte clare: trebuie să aibă domiciliul aici, reşedinţa aici sau să facă dovada că domiciliază de un an în România", a spus Panait. La începutul acestui an, plenul Parlamentului European a dezbătut o iniţiativă a 62 de eurodeputaţi pentru redeschiderea adopţiilor internaţionale la nivelul UE, România fiind menţionată aproape în exclusivitate în criticile aduse legislaţiei care nu permite adopţii internaţionale.