Adrian Păunescu s-a stins din viaţă

Un articol de: Raluca Brodner - 06 Noiembrie 2010

Inima poetului Adrian Păunescu a încetat să bată, ieri dimineaţă. Internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost adus din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale şi hepatice, poetul a murit la ora 7:15, după o grea suferinţă. Anunţul a fost făcut de medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, care a declarat, cu o zi înainte de moartea poetului, că starea acestuia este "extrem de gravă", "mai având nişte stopuri" şi că boala lui Adrian Păunescu depăşeşte resursele terapeutice ale unităţii.

"O personalitate puternică, un poet important"

"A fost un mare poet, poate cel mai mare în viaţă. E o mare pierdere pentru literatura română. Academia Română l-a respectat şi deplânge pierderea sa", a declarat pentru Mediafax Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

"A fost o puternică personalitate şi un poet important, care uneori a căzut victimă excesului propriilor calităţi. Într-un fel, temperamentul extrem de impulsiv încă din tinereţe l-a împins să îmbrace cauze nu întotdeauna corecte. Lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şi ca artist, ca formulă personală de poezie pe care o au destul de puţini în epoca noastră", a spus Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.