Aducerea moaştelor Sf. întâi Mc. şi Arhid. Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 02 August 2019

Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de evrei, cinstitul său trup a fost aruncat spre hrană câinilor şi fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile şi o noapte. Gamaliel, un mare învăţător de Lege din Ierusalim, a trimis slujitori care, ridicând trupul Sfântului Arhidiacon Ştefan, l-au îngropat în Cafargamala, care se tâlcuieşte „satul lui Gamaliel”. A trecut însă multă vreme, şi mulţime multă de mucenici au udat cu sângele lor pământul, până în zilele lui Constantin cel Mare. În zilele acestui binecredincios împărat, când Biserica scăpase de persecuţii, printr-o minune s-au aflat moaştele Sfântului Ştefan, care au fost aşezate spre cinstire în Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim. Peste puţină vreme, un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, împreună cu soţia sa, Iuliana, au venit la Ierusalim. Văzând ei minunile care se făceau de către Sfântul Arhidiacon Ştefan, au zidit în Sfânta Cetate o biserică frumoasă, pe care au închinat-o lui şi au mutat sfintele moaşte în ea. Când a murit, Alexandru a fost înmormântat lângă Sfântul Ştefan, iar soţia sa, dorind să plece în Constantinopol, în loc să ia rămăşiţele soţului ei, a luat moaştele sfântului. Acestea au fost recuperate de împărat, care, zidind o biserică cu hramul Sfântului Ştefan, a pus moaştele întâiului mucenic acolo, întru slava lui Dumnezeu.