Adunare națională a Asociației „Oastea Domnului” la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 05 Iunie 2023

Sute de membri din întreaga țară ai Asociației Ortodoxe „Oastea Domnului” s‑au întâlnit sâmbătă, 3 iunie, la Sibiu, pentru a participa la tradiționala Adunare la Catedrala Mitropolitană, de la praznicul Rusaliilor. Credincioșii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Adunarea din acest an a fost una deosebită pentru că se împlinește un secol de la înființarea Oastea Domnului la Sibiu, la inițiativa preotului Iosif Trifa, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului.

Credincioșii veniți din toate colțurile țării au participat la slujba Vecerniei săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu. Ierarhul le‑a transmis la final un cuvânt de binecuvântare și de felicitare în an aniversar, informează Mitropolia Ardealului.

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul mișcării spirituale, a fost pomenit în cadrul unui parastas săvârșit de soborul slujitor de la Catedrala Mitropolitană.

Adunarea a continuat cu evocarea personalității părintelui Iosif Trifa și cu alte cuvinte de învățătură ale preoților din conducerea Asociației „Oastea Domnului”. Membrii participanți au organizat o procesiune cu icoane pe străzile din centrul orașului Sibiu.