Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc sâmbătă, 6 februarie 2021, ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Lucrările au fost precedate de slujba de Te Deum săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ședința a continuat la nivelul comisiilor de lucru pentru examinarea rapoartelor primite de la sectoarele Administrației eparhiale: Comisia administrativ-bisericească; Comisia culturală și educațională; Comisia economică, bugetară și patrimonială; Comisia social-filantropică; iar membrii Comisiei organizatorice, juridice și de validare au participat la lucrările celorlalte comisii, câte unul pentru fiecare comisie.
Totodată, în paralel cu lucrările comisiilor, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” s-a desfășurat o ședință de lucru cu părinții protopopi, care au prezentat câte un scurt raport cu propuneri de proiecte și programe pentru anul 2021, în conformitate cu tematica Anului omagial al pastorației românilor din afara României și Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
După reluarea ședinței Adunării eparhiale în plen și analizarea rapoartelor comisiilor de lucru de către raportori, au fost supuse la vot rapoartele prezentate, raportul privind activitatea financiar-contabilă desfășurată în anul 2020 și proiectul de buget pentru anul 2021.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma „2020 - Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” cu medalie comemorativă Editurii „Cuvântul Vieții” și revistei „Glasul Bisericii” ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, în semn de apreciere pentru rezultatul obținut în urma încheierii competiției de evaluare a editurilor și revistelor cu profil umanist, care s-a desfășurat la finalul anului 2020. Editura „Cuvântul Vieții” a obținut o dublă acreditare, atât pentru domeniul Teologie, cât și pentru domeniul Istorie și studii culturale, pentru amândouă domeniile fiind clasificată în categoria B, iar în rândul publicațiilor de teologie, revista „Glasul Bisericii” a fost clasată în categoria B.
La ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor au participat Preasfințiții Episcopi-vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Ieronim Sinaitul, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, membrii Permanenței Consiliului eparhial, exarhii mănăstirilor, precum și protoiereii celor 13 protopopiate din București și județele Ilfov și Prahova.
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei, fiind compusă din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni.