Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei
Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei s-au întrunit joi, 15 februarie, în Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din municipiul Buzău, în ședința anuală de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
Lucrările forului bisericesc au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”.
În cadrul ședinței au fost susținute, analizate și aprobate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administrației eparhiale și s-au trasat obiectivele pentru anul 2024. Documentele citite în plen de către consilierii de resort evidențiază principalele activități derulate, în anul precedent, pe plan sacramental-liturgic, pastoral-misionar, cultural-educațional, social-filantropic și administrativ-gospodăresc.
În cuvântul de deschidere, Părintele Arhiepiscop Ciprian și-a exprimat mulțumirea pentru multiplele realizări din anul anterior: „Anul 2023 a consemnat foarte multe activități în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, și din acest punct de vedere considerăm că a fost un an binecuvântat de Dumnezeu, în care am putut să ne îndeplinim, în toate segmentele vieții bisericești, îndatoririle noastre de slujitori ai lui Hristos în această eparhie. A fost un an binecuvântat deoarece, spre deosebire de anii precedenți, care au fost afectați - trebuie să recunoaștem - de pandemie și de alte tulburări, am putut să împlinim ceea ce ne-am propus și chiar mai mult decât ne închipuiam la începutul anului. Din acest motiv, se cuvenea să dăm slavă lui Dumnezeu în timpul slujbei de mulțumire, numită «Te Deum», care se săvârșește întotdeauna la începutul lucrărilor organismelor centrale și locale bisericești”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La finalul întrunirii, toți cei prezenți au vizionat filmul „Retrospectiva anului 2023, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei”, realizat de Sectorul cultural și comunicații media, primind o serie de lucrări apărute la editura eparhială: albumul aniversar „Un deceniu de continuă înnoire la Curbura Carpaților. Roadele binecuvântării lui Dumnezeu”, anuarul „Almanah bisericesc 2022”, revista „Glasul Adevărului” și „Agenda ortodoxă 2024”.