Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului
Sâmbătă, 6 februarie, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, s-au desfăşurat, în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul„ a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime„ din Baia Mare, lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care au analizat activitatea eparhiei din anul 2015, sub aspect economic, administrativ, cultural, patrimonial, social-filantropic, teologic-educaţional, canonico-juridic şi monahal.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar, apoi a avut loc slujba de Te Deum. A urmat prezentarea bilanţului activităţilor din anul 2015.
Astfel, evenimentul anului în eparhie a fost aniversarea a 25 de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi de la alegerea şi întronizarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian ca întâistătător al eparhiei, eveniment ce a fost marcat printr-o şedință solemnă în municipiul Satu Mare, la data de 12 septembrie 2015, şi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, avându-l în fruntea soborului slujitor pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Această aniversare a fost completată cu lansarea volumelor „Chivote ale credinţei„ (monografie-album cu mănăstirile din eparhie) şi „Istoria Bisericii Ortodoxe din Maramureş„ (întocmită de prof. dr. Nuțu Roşca), precum şi a unui număr aniversar al revistei eparhiale „Graiul Bisericii Noastre„, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
Eparhia care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare are un număr de 385 de parohii rurale şi 88 urbane, deservite de 573 clerici şi de alţi 18 preoţi caritativi, care activează în spitale, penitenciare sau instituţii ce aparţin de Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţiei, precum şi 40 de mănăstiri şi schituri. Din totalul clericilor, 26 au titlul de doctor în teologie sau în alte domenii ale ştiinţei. În anul 2015 au fost hirotoniţi întru preot şi diacon un număr de 24 diaconi, 25 de clerici şi 10 mireni au fost distinşi pentru activitatea lor în folosul Bisericii, s-au pensionat un număr de 14 preoţi, doi preoţi au trecut la cele veşnice, iar un număr de şase clerici au fost sancţionaţi pentru abateri disciplinare.
Pe cuprinsul Eparhiei sunt în construcţie: 90 biserici şi mănăstiri, Catedrala Episcopală, două sedii de Protopopiat şi 4 case parohiale. Lucrările la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime„ din Baia Mare au ajuns la cota +65 metri, urmând ca anul acesta, de sărbătoarea Rusaliilor, să fie fixată Crucea pe cupola principală. În prezent se pictează 21 de biserici.
Din punct de vedere al relaţiilor interconfesionale şi interreligioase, atmosfera dintre Biserica Ortodoxă şi celelalte culte şi religii a fost una de normalitate, constatându-se o îmbunătăţire a relaţiilor şi cu Biserica Greco-Catolică, deşi încă mai există procese pe rol cu privire la revendicarea unor bunuri patrimoniale, conform comunicatului transmis de biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
În plan cultural, în editura Episcopiei s-au tipărit Calendarul bisericesc, în mai multe variante, patru numere din revista „Graiul Bisericii Noastre„, revista „Ortodoxia maramureşeană„, iar trei parohii au editat propriile reviste. De asemenea, au apărut nouă cărţi în Editura eparhială sau în alte edituri.
Un simpozion a avut loc la Mănăstirea Bârsana, în data de 11 iulie 2015, în organizarea Eparhiei şi a Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei„ Bucureşti – Măgurele, intitulat „Colaborarea ştiinţifică Horia Hulubei – Yvette Cauchois şi spiritualitatea maramureşeană„.
Tabere pentru copii şi tineri
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, desfăşurată în perioada 4-7 septembrie 2015, la Cluj-Napoca, a fost întregită şi cu un număr de 771 de tineri din eparhia Maramureşului şi Sătmarului. De asemenea, anul trecut au fost organizate 34 tabere pentru copii şi tineri pe cuprinsul eparhiei, cu peste 1.500 de participanţi, iar un număr de 15 elevi cu rezultate bune la învăţătură, dar cu situaţie financiară precară, au beneficiat de sprijin financiar sau cazare şi masă.
În ceea ce priveşte sectorul teologic-educaţional, a avut loc Întrunirea Colegiului Decanilor tuturor facultăţilor şi departamentelor de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, ce a avut loc, în perioada 7-9 mai 2015, la Mănăstirea Bârsana.
Cu privire la dezbaterile privind promovarea propunerii de revizuire a Art. 48, alin. 1 din Constituţia României, în care căsătoria să fie definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului nădăjduieşte să sprijine Coaliţia pentru Familie şi Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie în demersul lor prin strângerea a cel puţin 100.000 de semnături.
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului şi Sătmarului, prin sectorul social-filantropic, a derulat suma de 4.267.042 lei, de care au beneficiat un număr de 11.009 persoane, ceea ce înseamnă suma de 387 lei/asistat/an. La toate acestea, dacă se mai adaugă masa oferită la diferite evenimente religioase şi pachetele pentru copii, rezultă că un număr de peste 57.500 de persoane au beneficiat de cel puţin un serviciu în cursul anului 2015.
Anul trecut au fost inaugurate următoarele proiecte sociale: Proiectul „Economie socială – O şansă pentru fiecare„ din Baia Mare, cu cele trei structuri de economie socială, destinate persoanelor vulnerabile (Centrul de copiere „Coresiana„; Curăţătoria „Flori de crin„; Brutăria „Pâinea vieții„ la Recea); Proiectul „Economie socială – Responsabilitate socială de la Nord la Sud„ din Hoteni – Maramureş, cu cele două structuri (Tradiţie şi creaţie Hoteni și Asociaţia pentru dezvoltare Hoteni), la care se mai adaugă Centrul pentru persoane cu nevoi speciale Hoteni.
Din Fondul Central Misionar s-a alocat suma de 46.500 lei pentru a fi ajutați preoţii din parohiile mai sărace. La toate acestea, se mai adaugă slujbele de târnosire şi resfinţire de biserici săvârşite de PS Iustin Sigheteanul, precum şi participarea la diferite manifestări cultural-religioase, conform comunicatului transmis de biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.