Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
Sâmbătă, 12 decembrie 2009, a avut loc la Göteborg, Suedia, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Pogorârea Sfântului Duh“ şi „Sfinţii Ierarhi Varlaam, Dosoftei şi Teodosie de la Brazi, Mitropoliţii Moldovei“, şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, prezidată de Preasfinţitul Episcop Macarie, informează Episcopia Română a Europei de Nord.
Preoţii şi delegaţii parohiilor tinerei eparhii, reuniţi în jurul arhiereului, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie ca semn al comuniunii lucrătoare. Prin această Adunare Eparhială a fost consolidată organizarea administrativă şi s-a lansat procedura de înregistrare a Episcopiei Ortodoxe a Europei de Nord ca persoană juridică în Suedia. Dintre proiectele realizate şi cele de viitor, au fost evidenţiate: Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“; Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti“; Revista „Candela Nordului“; proiectul pastoral şi social „Consolidarea familiei“ pentru susţinerea valorilor familiei creştine în societatea secularizată; proiectul de punere în valoare a spiritualităţii şi culturii româneşti.