Adunarea Eparhială, convocată în şedinţă de lucru

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Ianuarie 2011

În cursul zilei de astăzi se desfăşoară, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, şedinţa Adunării Eparhiale, prezidată de IPS Părinte Irineu. Întâlnirea are loc în sala de festivităţi a arhiepiscopiei şi adună laolaltă membrii celor cinci comisii constitutive: administrativ-bisericească, culturală şi educaţională, economică, bugetară şi patrimonială, social-filantropică şi organizatorică, juridică şi de validare. În cadrul şedinţei sunt prezentate şi dările de seamă pe anul 2010, la toate sectoarele din componenţa administrativă a arhiepiscopiei.