Adunarea Generală a Casei de Ajutor Reciproc din Episcopia Oradiei
La sala festivă de la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei a avut loc marți, 21 februarie, şedinţa anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Episcopiei Oradiei.
În cadrul şedinţei, prezidată de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a făcut prezentarea dării de seamă a activităţii Casei de Ajutor Reciproc din Episcopia Oradiei, a contului de gestiune şi a bilanţului pe anul 2022, precum şi aprobarea planului financiar pentru anul 2023.
S-a constatat că fişele membrilor Casei de Ajutor Reciproc sunt ținute la zi, cu ajutorul unui program informatic specific, fiind înregistrate toate cotizaţiile şi cotele de deces încasate, precum şi împrumuturile acordate şi ratele reţinute lunar în anul 2022.
Anul 2022 a fost un unul în care lumea a încercat revenirea la normal după perioada pandemiei, un an cu multe provocări pe toate planurile, aceste aspecte având implicații și asupra activității Casei de Ajutor Reciproc a Episcopiei Oradiei, mai ales în privința numărului împrumuturilor acordate, care au crescut față de 2021, soluționându-se astfel, pe parcursul anului trecut, 172 de cereri, din care: 147 cereri de împrumut (față de 117 în 2021), 21 cereri de retragere (față de 43 în 2021) şi 4 cereri de ajutoare pentru înmormântare (față de 11 în 2021).
Pe parcursul anului 2022 s-au înscris 25 de membri noi și s-au retras, din diverse motive, tot 25 de membri, numărul total al acestora, la sfârșitul anului, fiind de 736.
La finalul ședinței, membrii Adunării Generale au apreciat atât activitatea Casei de Ajutor Reciproc a Episcopiei Oradiei de pe tot parcursul anului 2022, cât și buna colaborare cu oficiile protopopești din cadrul eparhiei, conform Biroului de presă al Episcopiei Oradiei.