Adunarea Generală a SNFOR, filiala Galaţi
În seara zilei de 1 martie 2011, la sediul Protoieriei Galaţi a avut loc Adunarea Generală a Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România, filiala Galaţi, la care au fost prezenţi şi coordonatorii de programe ai comitetelor parohiale din Protoieria Galaţi, care vor sprijini de la nivel de parohie toate activităţile pe care SNFOR le va desfăşura în acest an.
În deschiderea lucrărilor, elevi ai Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, precum şi eleve de la Liceul "Vasile Alecsandri" şi Liceul Pedagogic din Galaţi au susţinut un mic program artistic, constând în intonarea de imne specifice perioadei Triodului. La eveniment a participat şi Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, în cuvântul de învăţătură, a vorbit despre familia creştină şi importanţa ei ca celulă de bază a societăţii. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit şi despre educaţia copiilor şi tinerilor, care îşi are început în familie, precum şi despre atenţia şi grija ce se va îndrepta în special asupra familiilor recent întemeiate sau în curs de întemeiere. Întâlnirea a continuat, sub îndrumarea reprezentanţilor Consiliului Duhovnicilor a societăţii, pr. Paul Dumitraşc şi pr. Ionel Ostache, cu analizarea activităţii desfăşurate de către această asociaţie în anul 2010. Totodată, s-au stabilit cele mai importante modalităţi de eficientizare a acţiunilor prevăzute pentru anul 2011, în conformitate cu temele anului 2011 - "Sfintele Taine. Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii". În acest context s-a pus în discuţie şi dezvoltarea de programe şi acţiuni pe aceste două teme, în special în centrele de copii şi cele care vin în sprijinul tinerelor familii de astăzi, prin implicarea comitetelor parohiale în toate activităţile desfăşurate de SNFOR cu sprijinul acordat de parohii. La sfârşitul întâlnirii, toţi cei prezenţi au primit mici daruri constând în iconiţe cu Sfântul Ioan Casian, precum şi câte un exemplar din ultimul număr al periodicului eparhial "Călăuză Ortodoxă". (Diac. Marian Pătraşcu)