Adunarea naţională a Oastei Domnului la Sibiu

Data: 14 Feb 2023

În anul în care se împlinesc 100 de ani la înfiinţarea Asociaţiei Ortodoxe „Oastea Domnului”, sute de membri din întreaga ţară au participat sâmbătă, 11 februarie, la Adunarea Naţională a orga­nizaţiei ortodoxe.

Adunarea a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, iar membrii asociaţiei au organizat o procesiune în centrul vechi al oraşului şi au cântat imnuri religioase specifice Oastei Domnului, informează Mitropolia Ardealului.

La Catedrala Mitropolitană, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Vecerniei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitulul Ardealului. Ierarhul a transmis, cu această ocazie, un cuvânt de binecuvântare şi de felicitare tuturor membrilor Oastei Domnului.

„Ne exprimăm mulțumirea pe care Biserica v-o datorează dumneavoastră, celor care împliniți voia Domnului cu mai multă râvnă. Ați venit din oraș în catedrală, mama tuturor bisericilor, și aici Îi mul­țumim cu toții lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră și cerem ajutor de la El”, a subliniat ierarhul.

Adunarea Naţională a Oastei Domnului a continuat duminică, 12 februarie, cu Sfânta Liturghie săvârşită la mormântul părintelui Iosif Trifa din cimitirul municipal din Sibiu. Aici, a fost evocată personalitatea celui care, în anul 1923, a înfiinţat Oastea Domnului, o asociaţie din cadrul Bisericii Ortodoxe Române menită să vină în sprijinul credincioşilor prin activităţi duhovniceşti, prin redescoperirea valorilor credinţei şi spiritualităţii răsăritene.