Adunarea Oastei Domnului la Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 23 August 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din curtea bisericii parohiale Grădiște I din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența multor credincioși și a membrilor Oastei Dom­nului.

În cuvântul de învățătură, Înalt­prea­sfinția Sa a vorbit despre „Marea vieții”, cum numește cântarea bisericească trăirea pământească, văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, credinciosul caută limanul mântuirii, încredințându-se că Însuși Mântuitorul îl cheamă ca și pe Apostolul Petru.

În după-amiaza zilei, în curtea bisericii, părinţii şi fraţii Oastei Domnului s-au întâlnit pentru rugăciuni şi cuvinte de învăţătură ziditoare de suflete. În cadrul adunării s-au rostit poezii şi s-au cântat din cântările Oastei, multe dintre ele compuse de Traian Dorz. La această adunare a participat şi Înaltprea­sfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei alături de credincioşi din judeţul Arad şi din alte părţi ale ţării. Chiriarhul arădean, în cuvântul rostit, și-a exprimat mulțumirea sufletească pentru că a fost împreună cu toți slujitorii parohiei și membrii Oastei Domnului, stăruind în lucrarea acesteia în sprijinirea misiunii creștinești, îndemnând la rămâ­nerea în unitate, depășind felurite încercări ce se pot ivi.

Părintele paroh Mihai Octavian Blaj a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și tuturor membrilor Oastei Domnului care au participat la această adunare.