La aeroport cu trei ore înainte de decolare
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de decolare, în urma creşterii considerabile a traficului în această perioadă estivală, „în care sunt introduse în programul de zbor numeroase curse charter”, potrivit Agerpres. Această recomandare se adresează, în special, pasagerilor care au cursa programată în intervalul orar 5:00 - 8:00. La mijlocul lunii mai, aeroporturile Capitalei - Henri Coandă şi Aurel Vlaicu - au fost incluse de Airports Council International-Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru din 2017.