Afecţiuni medicale agravate de vremea rece
Numărul virozelor respiratorii a crescut în ultima perioadă, dar şi al rinosinuzitelor cronice cauzate de infecţiile suprapuse, a declarat prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, şeful Clinicii ORL a Spitalului "Sfânta Maria" din Bucureşti. "Avem multe cazuri de pacienţi cu sângerări nazale, din cauza diferenţelor mari de temperatură dintre exterior şi interior, iar la copii sunt multe cazuri cu amigdalită acută, otite şi complicaţii ale infecţiilor virale", a explicat medicul. Prof. dr. Codruţ Sarafoleanu a spus că pentru persoanele cu rinosinuzite sau faringite este o perioadă mai dificilă.
De asemenea, în perioada rece sunt agravate în special bolile vasculare, iar pacienţii cu fenomenul Reynaud, de exemplu, pot prezenta agravarea simptomatologiei, fiind posibilă apariţia necrozelor, a declarat prof. dr. Ruxandra Ionescu, şefa Clinicii de Reumatologie de la Spitalul "Sfânta Maria". Fenomenul Reynaud reprezintă afecţiuni caracterizate prin procese vasospastice intense şi recurente, ce determină modificări de culoare şi temperatură, în special la degete, atât de la mâini, cât şi de la picioare, dar şi la alte extremităţi. Factorii declanşatori sunt stresul emoţional şi expunerea la frig. Artroza este influenţată de variaţiile de presiune, a mai spus prof. dr. Ruxandra Ionescu.