"Agenda creştinului", la nr. 71
Parohia craioveană Brânduşa a lansat un nou număr al publicaţiei săptămânale "Agenda creştinului". Ajunsă la numărul 71, foaia parohială reuneşte comentarii din Sfânta Evanghelie, programul liturgic de peste săptămână, sfaturi şi poveţe duhovniceşti, fragmente alese din operele Sfinţilor Părinţi. Publicată sub directa îndrumare şi grijă a părintelui Gabriel Sorescu, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae"- Brânduşa, "Agenda creştinului" este un punct forte al activităţii pastoral-misionare din această parohie. (Diac. Ioniţă Apostolache)