Agenţiile imobiliare sunt obligate să ofere clienţilor informaţii complete

Data: 21 Octombrie 2008

▲ Agenţiile imobiliare din România riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei, dacă nu vor respecta drepturile consumatorilor, clienţi ai acestora, furnizându-le toate informaţiile despre imobilul sau terenul în curs de tranzacţionare, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ▲ ANPC propune modificarea legii privind modul de funcţionare al agenţiilor imobiliare, „taxând“ clauzele abuzive care pot apărea într-un contract ▲ Noile norme ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009 ▲

Noile reglementări propuse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă agenţii imobiliari să informeze complet, corect şi precis consumatorii, încă din etapa precontractuală, cu privire la preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a se tranzacţiona, la statutul planificării şi dezvoltării zonei, în baza planului urbanistic zonal. Prevederile legislative prevăd şi respectarea reglementările locale aplicabile, deficienţe şi alte inconveniente, cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor, nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară. Agenţiile imobiliare trebuie să expună situaţia juridică a imobilului, inclusiv o declaraţie pe proprie răspundere a tuturor proprietarilor că imobilul nu este grevat de sarcini şi nu se află în litigiu. Clienţii vor primi şi o declaraţie din partea agenţiei imobiliare că, din punct de vedere legal şi în condiţiile date, tranzacţia se poate încheia, sarcina asigurării resurselor financiare rămânând în seama cumpărătorului, precum şi nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator, pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii tranzacţiei. O prevedere foarte importantă este cea referitoare la clauza de penalizare. În prezent, agenţiile imobiliare au clauze abuzive în contracte, prin care îi obligă pe consumatorii care se răzgândesc să plătească sume de bani foarte mari drept penalizare. După apariţia acestui act normativ, consumatorii vor plăti doar comisionul pe care l-ar fi plătit dacă tranzacţia ar fi avut loc (comisionul datorat agenţiei). Noile norme ar putea intra în vigoare anul viitor Una dintre menţiunile în avantajul consumatorilor se referă la faptul că agenţia imobiliară nu poate insera în contract clauze care limitează sau condiţionează dreptul altor persoane de a cumpăra imobilul vizitat. Contractul pe care agenţia de intermediere imobiliară îl încheie cu clienţii trebuie să conţină informaţii clare despre datele de identificare ale părţilor, obiectul contractului sau natura serviciului prestat, preţul solicitat de proprietar, termenul de valabilitate al contractului, condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral, condiţiile în care contractul poate fi reziliat, nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare, pentru tranzacţia ce urmează să se încheie, situaţiile în care consumatorul nu datorează comisionul agenţiei imobiliare, drepturile şi obligaţiile părţilor, situaţiile de forţă majoră. „În urma multor sesizări din partea consumatorilor privind neregulile în relaţia agenţie imobiliară - client, am decis că aceste aspecte vor putea fi rezolvate global doar prin intermediul unei legi, fapt pentru care am propus modificări legislative în avantajul cert al consumatorilor“, a declarat Dan Vlaicu, preşedintele ANPC.